Pieptănatul părului – între mit și terapie

Programul nostru de îngrijire zilnică nu ridică probleme majore pentru cele mai multe dintre noi. Investim timp, energie și bani ca să arătăm mai bine. Cu toate astea, efectele se lasă câteodată cam mult așteptate. Ba mai mult, uneori rezultatele sunt exact opuse.

Am să presupun că nu din întâmplare ai ajuns pe această pagină. Doar nu ești tocmai tu excepția care confirmă regula! Ceva din ritualul tău de înfrumusețare îți face mai mult rău decât bine. Vrei să știi ce?

Nu doar produsele agresive de colorare și fixare degradează părul.

Bogat sau nu, robust sau nu, chiar și moștenirea noastră genetică pierde teren în fața unui obicei zilnic a cărui importanță o ignorăm.

Există un aspect pe care multe dintre voi îl pierd din vedere: periatul părului.

De multe ori, odată ce apar probleme la nivelul părului, găsim o soluție provizorie. Ceva să mascăm, să-i dăm volum dacă nu mai are, luciu dacă nu mai are, chiar și lungime prin extensii dacă se tot rupe. În fine, ați înțeles ideea. Și dacă suntem mulțumite de rezultat, soluția rămâne provizorie până când devine… permanentă. La fel de permanentă ca și problema. Abia atunci ne îndreptăm către medic; odată ce efectele sunt instalate, mult prea târziu căutăm un răspuns profesionist.

Îți voi prezenta mai jos câteva dintre greșelile pe care poate le faci în rutina ta zilnică, greșeli care afectează aspectul frumos al părului tău.

Greșeli frecvente în pieptănatul părului

  • Pieptănatul părului de 100 de ori s-a dovedit a fi doar un mit. Trebuie să renunțați chiar acum la perierea excesivă. Asociația Americană a Dermatologilor recomandă să ne periem părul timpul strict necesar pentru a ne aranja coafura, nimic mai mult. Mai puțin înseamnă mai mult, în acest caz.
  • Pieptănatul de sus în jos, pe sensul de creștere, forțând rădăcina, deteriorează podoaba ta capilară. Descurcarea nodurilor din păr trebuie să se execute pe porțiuni mici, urcând treptat pe lungimea părului, spre rădăcină. Doar așa putem evita ca foliculii de păr să fie smulși și firele să fie rupte.
  • Periajul părului atunci când este ud determină extinderea fibrelor de păr până la rupere. Prima oară trebuie să așteptăm ca părul nostru să fie parțial uscat și să ne folosim de un pieptene rar pentru a descurca părul, și doar ulterior putem folosi unul cu dinți deși, pentru tușa finală.
  • Electrizarea părului, din cauza unui periaj mult prea agresiv. Aplică un pic de ser sau ulei special pe vârfurile părului înainte de periere.
  • Folosirea unei perii late, cu dinți deși, fragilizează părul pe lungimea lui. Pentru a obține rezultate cât mai bune, trebuie să ne folosim de o perie îngustă, cu dinți rari, și să pieptănăm părul pe porțiuni mici.
  • Periile și pieptenii sunt articole de igienă personală, trebuie curățate periodic și nu trebuie împrumutate. Elimină impuritățile și resturile de păr dintre dinți și lasă un jet de apă caldă să facă restul. Ajută-te de un săpun și, eventual, de un pic de bicarbonat pentru a curăța complet pieptenele.

Cum să îți transformi ritualul de îngrijire într-o mică terapie

Câte dintre noi nu recurg la ajutorul unui stilist doar de dragul acelor momente minunate petrecute la spălat, când această manevră devine deodată magie? Nici măcar nu îți vine să crezi cât de ascultător se așază părul sub mâinile lui pricepute… Periatul devine o terapie. Am vrea ca vizita noastră la salon să nu se mai termine. Vrei să ai toate beneficiile unei îngrijiri profesionale chiar la tine acasă? Învață ce e de făcut:

Primul pas: Răsfață-te

Masează-ți delicat scalpul. Dacă vrei să te bucuri de această experiență cu adevărat, învață pe altcineva drag să facă asta în locul tău.

Masajul scalpului nu are nimic în comun cu mișcările pe care le faci atunci când te șamponezi. Un masaj profesional al scalpului se face folosind buricele degetelor și aplicând o presiune ușoară pe pielea capului. Durează aproximativ 10-15 minute, iar mișcările se execută încet, dinspre ceafă către creștetul capului, de la frunte către ceafă și invers, sau în lateral, dinspre margine către creștet, prin rotații mici sau mișcări vibrante ori apăsate de drenaj.

Pentru un tratament ca la SPA, folosește un produs special, cum ar fi uleiul de mentă sau lavandă, și extracte din plante pentru îngrijirea și regenerarea pielii.

Pasul 2: Perie ușor părul

Periatul corect executat stimulează micro-circulația de la nivelul scalpului, înlătură celulele moarte și impuritățile, totul în timp ce aerisește părul și îi conferă volum. El îmbunătățește elasticitatea firelor de păr și facilitează absorbția produselor de îngrijire. Pentru a-ți descurca firele de păr, optează pentru un pieptene cu dinții largi, la modul ideal, naturali.

Astfel, dacă ai părul lung, o perie lată și plată este ideală pentru tine; pentru părul scurt ai nevoie de o perie mică și plată, iar dacă ai părul creț, ar fi bine să folosești o perie ceva mai mică și rotundă. Cel mai bine este ca durata periatului să fie de un minut și să fie efectuat de două ori pe zi, dimineața și seara. Peria trebuie trecută cu delicatețe prin păr. Pe un scalp oxigenat, părul crește sănătos, viguros.

Pasul 3: Șamponarea părului

După masajul scalpului, clătește apoi părul cu apă caldă și spală-l cu un șampon în funcție de tipul tău de păr și de nevoile lui. Foarte important este să folosești un șampon specific tipului tău de păr; spuma în exces este un semn că șamponul folosit este prea agresiv (sfat: schimbă-l).

Șamponează părul doar o dată, doar așa vei evita să electrizezi părul. În schimb, pentru clătire, draga mea, rezervă cât mai mult timp. Elimină sub jet ușor toate urmele de șampon. Nu uita să aplici și un balsam sau o mască, care de regulă ajută părul să își mențină starea de sănătate și să fie mai ușor de pieptănat.

Un jet de apă mai rece la sfârșit va închide cuticula, va face părul mai mătăsos și va modera producția de sebum.

Nu-i așa că deja te simți mult mai bine?

Cu plăcere, draga mea!

P.S.: Pentru a afla cum și cu ce se perie o perucă (din păr natural sau sintetic), citește pe site articolele dedicate acestui subiect.

0
    0
    Your Cart
    Your cart is emptyReturn to Shop

    Locatii Magazine

    Magazin HERMAX – COCOR Bucuresti
    Peruci, turbane, lenjerie medicala, proteze de san
    Bucuresti, Bd I C Bratianu 29-33, Cocor, et 2,
    tel: 0770195264, L-S:10-19, D:10-17

    Distribuitor Bucuresti Fundeni
    Peruci, turbane, lenjerie medicala, proteze de san
    Bucuresti, Șoseaua Fundeni 147A,  vizavi IOB
    tel:  0771 207704, L-V: 8-16

    Magazin HERMAX – Cluj-Napoca
    Peruci, turbane, lenjerie medicala, proteze de san
    Cluj Napoca, Str Napoca nr 2-4 (colt cu Piata Unirii)
    tel: 0770842575, L-V: 10-18

    Brasov
    Brasov, Str Bazaltului nr 2, Eliana Mall, parter (langa DM)
    Tel: 0775519971; L-V: 10–19; Sâmbătă: 10–18; Duminică: închis

    Vrei sa fii distribuitor?

    MONO HERMAX SRL

    J40/1415/2009, RO 25059623
    Sediu social: Bucuresti, Calea Dorobanti 69
    Et. 1, Ap. 2, Sect.1
    Email: mono@hermax.ro