Cum îți alegi corect mărimea protezei externe de sân
Amoena, prin reprezentanții ei în România (adică noi, Hermax), își propune să fie alături de tine pe toată această perioadă, de la diagnosticare până la recuperarea completă.
Găsești la noi bustiere post-mastectomie și proteze externe de sân textile, ideale pentru perioada imediat postoperatorie, sutiene medicale și proteze de sân din silicon, plasturi speciali pentru recuperarea estetică a cicatricilor, pijamale și costume de baie cu bustieră încorporată.
E absolut normal să nu știi ce mărime vei purta la proteză, mai ales că sistemul de numerotare pentru proteze (de la 1 la 17) nu coincide cu sistemul cu care ești obișnuită (75AA–115G) etc.
Ai nevoie de ajutor profesionist?
Pentru a ști exact ce mărime de proteză porți, ar trebui să te adresezi unui centru de protezare specializat. (București, Șos. Fundeni 147A, la Magazinul de peruci și proteze, e una dintre adresele pe care ți le putem recomanda.)
Acolo vei găsi oameni instruiți special ca să facă acest proces cât mai discret și profesionist cu putință.
Dacă nu ai niciun centru în apropiere sau ai ales să nu te expui deocamdată, poți găsi mai jos un ghid de măsurare special, pentru a identifica mărimea corespunzătoare pentru proteză.
Cum să măsori corect acasă
Nu uita: măsoară cu atenție, eventual roagă pe cineva apropiat să te ajute, astfel încât marja de eroare să fie cât mai mică.
O ușoară eroare poate genera o asimetrie între sânul tău natural și proteza de sân aleasă. Nu e o mare problemă — nici natura nu e perfectă, știi bine că sânii noștri sunt asimetrici, stângul nu este niciodată identic cu dreptul.
Putem corecta această eroare, astfel încât coloana noastră să nu sesizeze diferența de greutate dintre sânul natural și proteza de sân — nu se vor instala dureri de spate, iar silueta va fi armonioasă.
Nu este foarte complicat — ai nevoie doar de un centimetru de croitorie, o oglindă în care să verifici că postura ta e corectă/dreaptă în timpul măsurătorii și, eventual, de cineva apropiat care să te ajute.
Dacă este ceva ce nu înțelegi, sună-ne. Întreabă!
Odată expediate, produsele care sunt dispozitive medicale nu pot fi returnate.
Să revenim.

Pașii de măsurare
Pasul 1. Citește cu atenție, în aceeași secțiune de Sfaturi de pe site, articolul dedicat ghidului de măsurare a sutienelor medicale: ghidul de măsuri pentru sutien.
Pasul 2. Acum că ai aflat deja mărimea pe care o porți la sutien, e mult mai ușor să vezi ce mărime ai la proteza externă de sân. Uită-te cu atenție în partea stângă a tabelului din imagine — acolo vei vedea, pe coloana portocalie, dimensiunea în centimetri sub bust (60–115 cm).
Pasul 3. Pe primul rând de sus sunt enumerate mărimile cupelor (AA, A, C…G).
Pasul 4. Acum coboară cu degetul pe coloană în jos și vei vedea corespondentul mărimii pentru proteză.
Aceasta este mărimea ta de proteză.
Exemplu: pentru a afla ce proteză ne trebuie dacă purtăm sutien mărimea 75B, proteza corectă este nr. 4.
Ce zici, ai înțeles?


