Fac chimio și îmi cade părul

fac chimio

Chiar dacă ești avertizată cu privire la acest aspect, este foarte greu să treci peste această dramă fără un suport psihologic sau ajutorul celor dragi.

Vestea cade ca un fulger.

Pierderea părului va pune sub semnul întrebării imaginea de sine, intimitatea.

Căderea părului este un efect secundar al chimioterapiei. Aceasta vizează distrugerea celulelor canceroase, care se multiplică în ritmul cel mai alert, dar ajunge să atace inevitabil și celulele sănătoase. Foliculii de păr sunt unele dintre celulele cu cea mai rapidă creștere din corp, ele divizându-se la fiecare 23–72 de ore.

De ce cade părul în timpul chimioterapiei

Niciun efect secundar al tratamentului cancerului de sân nu pare mai deranjant decât căderea părului. Căderea părului la femei este asociată cu boala, și mai puțin cu tratamentul sau cu perioada de recuperare. Pentru multe femei, poate fi chiar mai greu de acceptat decât pierderea unui sân, care poate fi ascunsă sub niște haine mai largi. Căderea părului vă amenință imaginea.

Intimitatea, sexualitatea, imaginea personală și vanitatea voastră vor avea de suferit.

6 luni – 1 an par o veșnicie, dar, din fericire, efectul este, cu adevărat, temporar. Părul va crește, iar lucrurile vor intra din nou pe făgașul lor normal.

Dacă nu te simți pregătită să faci publică boala ta, poți lua în calcul să porți o perucă sau un turban.

În timpul tratamentului

În câteva săptămâni de la începerea chimioterapiei, este posibil să vă pierdeți o parte sau tot părul.

Acest fenomen se poate petrece treptat sau dramatic, dintr-odată.

În funcție de schema de medicație aplicată, chimioterapia afectează doar părul din cap sau include și genele și sprâncenele, părul pubian, cel de pe picioare.

De ritmul și cantitatea administrării depinde cum reacționează organismul nostru, iar acest lucru diferă de la un individ la altul.

Medicul oncolog este cel care gândește schema de tratament și o va adapta la condițiile și gradul de avansare al bolii.

Un tratament săptămânal, în doze mici, reduce la minim căderea părului.

Un tratament agresiv, efectuat la intervale mai mari, de 2–3 săptămâni, va duce automat la pierderea părului.

Nu încercați să interveniți sau să influențați actul medical doar de dragul aparențelor.

După prima ședință veți experimenta o senzație de ușoară durere, de sensibilitate accentuată la nivelul scalpului. Aceasta înseamnă că tratamentul funcționează, distrugând celulele bolnave, dar și pe cele sănătoase. Acum foliculii sunt atacați din interior, sunt „arși”.

Nu confundați această senzație cu senzația de ușoară jenă care intervine după ce v-ați ras părul și care dispare a doua zi.

Nu confundați această jenă cu o alergie la perucă sau la materialul turbanului. Senzația va dispărea odată cu trecerea timpului.

La sfârșitul tratamentului

1. În maximum o lună de la sfârșitul chimioterapiei, părul va începe să crească; primul care a căzut va fi primul care va crește.

Părul poate fi la fel sau diferit ca textură și culoare, mai creț și/sau chiar grizonat.

Aceste aspecte sunt temporare. Firește, dacă părul dvs. era grizonat și înainte de tratament, își va păstra această culoare permanent.

2. În cazul radioterapiei, lucrurile se complică.

Părul nu cade decât de pe suprafața radiată, ceea ce înseamnă că părul de pe cap va cădea doar în situația, puțin probabilă, a unei tumori cerebrale.

Părul va începe să crească firav, timid și subțire, doar după 4–6 luni de la sfârșitul terapiei.

Este posibil chiar să rămâneți cu o mică zonă cheloasă în creștetul capului.

3. Dacă părul tău a început să se subțieze de la tratamentul cu tamoxifen, pierderea părului se reduce, de obicei, după primul an.

Dar subțierea poate dura atâta timp cât iei medicamentul, ceea ce ar putea însemna până la cinci ani.

4. În fine, în situații cu totul izolate, la sfârșitul tratamentului se poate instala o chelie permanentă, și asta doar în cazul unui tratament îndelungat, pe foarte mulți ani.

Lasă-te ajutată și ajută-i pe cei dragi

Pentru a-i ajuta pe cei dragi să facă față mai bine noii schimbări de look, încercați să îi implicați în alegerea perucii sau a turbanelor. Procesul în care ar trebui să vă ascundeți atâta timp, să țineți secretul, poate fi foarte obositor. Grija dvs. trebuie să se orienteze acum cât mai mult spre dvs. și nu spre altcineva.

Copiii mici pot fi afectați de schimbările dramatice

Dacă vă păstrați un tonus pozitiv, se vor calma. Puteți, inițial, să vă tundeți părul cât mai scurt (ca dintr-o greșeală a stilistului), după care să alegeți împreună cu ei o perucă. Explicați-le că părul va crește la loc. Vor reacționa mult mai bine dacă schimbarea se face gradat, de la părul tău natural la o frizură cât mai scurtă, după care trecem la o perucă asemănătoare părului nostru inițial. Copiii vor îmbrățișa cu bucurie schimbarea, dacă este „în bine”.

Alegeți încă de la început să comunicați cu partenerul de viață toate aspectele acestei boli

Nu e momentul să menajați sensibilitatea sau comoditatea nimănui.

Căderea părului este un aspect vizibil, dar tranzitoriu; celelalte schimbări antrenate de boală, tratament și recuperare sunt, multe dintre ele, permanente.

Prioritatea dvs. este confortul dvs. — lăsați deoparte teama de schimbarea lui sau teama de lipsă de intimitate.

Legăturile afective din familie depind de mai mult decât de aspectul exterior. Încercați să vă gândiți cum ați reacționa dvs. dacă el ar fi cel implicat și și-ar pierde părul.

S-ar schimba ceva?

Nu l-ați mai iubi?

Oricum, o mare parte dintre bărbați suferă de alopecie androgenică (chelie) într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu. Bărbații albesc și chelesc, iar noi nici măcar nu clipim. Acceptăm schimbările fără comentarii.

E timpul să își ia și ei revanșa și să stea alături de noi, maturi, responsabili, să facem acest pas împreună.

Momentul potrivit pentru achiziția unei peruci

Dacă vă simțiți mai încrezătoare purtând o perucă, luați în considerare achiziția unei peruci înainte de începerea tratamentului. Veți avea mai multă energie să o căutați și vă puteți obișnui să purtați peruca alternând cu propriul dvs. păr.

Când începeți chimioterapia sau începeți să vă pierdeți părul, este recomandat să vi-l tundeți foarte scurt, pentru a ușura tranziția.

Este mai puțin traumatizant să pierzi șuvițe scurte de păr și este mai ușor să probezi peruci așa.

De asemenea, dacă te obișnuiești cu părul scurt, nu trebuie să aștepți atâta timp până când părul crește din nou, pentru a putea renunța la perucă. Practic, asta înseamnă că puteți renunța la perucă imediat ce părul a ajuns la dimensiunea de acum — păr scurt —, deci în câteva luni de la terminarea chimioterapiei. Părul crește circa 1 cm pe lună, deci în 3–4 luni vă puteți bucura de părul dvs. natural și de un look tineresc, comod și practic.

O perucă te poate feri de privirile indiscrete și de întrebările curioase ale cunoscuților sau necunoscuților, îți poate crea senzația de normalitate de care ai, acum mai mult ca niciodată, nevoie.

Mai mult decât atât, o perucă îți protejează scalpul gol de radiațiile UV, de căldură sau de frig.

Puteți alterna purtarea unei peruci cu a unui turban.

Un turban poate fi foarte practic în ieșirile scurte (la cumpărături, la plimbarea cu animalul de companie) sau în zilele răcoroase, chiar și în casă, în familie. Făcând rocada între perucă și turban, prelungiți viața perucii dvs.

Nu purtați turban peste perucă.

Există câteva modele de meșe de păr special concepute pentru a fi purtate cu turban: Mint, Sage și Sage Plus. Acestea sunt mult mai accesibile decât o perucă și redau imaginea de păr natural care iese de sub turban.

Nu uita: acum este despre tine

Cere ajutorul și lasă-te ajutată. Profită de zilele când te simți bine, ca să ieși cu prietenii sau familia. Nu toate zilele vor fi la fel. Există câteva lecții de viață care te pot ajuta în alegerile tale:

  1. „Totul este temporar.
  2. Viața nu e dreaptă.
  3. Familia contează mai mult decât prietenii.
  4. Ceilalți te tratează așa cum te tratezi tu pe tine, nu cum îi tratezi tu pe ei.
  5. În spatele furiei este întotdeauna frica.
  6. Fericirea este o alegere și necesită multă muncă să o obții.
  7. Cel mai mare risc este să alegi să nu riști deloc.
  8. Nimic nu contează atât de mult.” — James Moore
0
    0
    Your Cart
    Your cart is emptyReturn to Shop

    Locatii Magazine

    Magazin HERMAX – COCOR Bucuresti
    Peruci, turbane, lenjerie medicala, proteze de san
    Bucuresti, Bd I C Bratianu 29-33, Cocor, et 2,
    tel: 0770195264, L-S:10-19, D:10-17

    Distribuitor Bucuresti Fundeni
    Peruci, turbane, lenjerie medicala, proteze de san
    Bucuresti, Șoseaua Fundeni 147A,  vizavi IOB
    tel:  0771 207704, L-V: 8-16

    Magazin HERMAX – Cluj-Napoca
    Peruci, turbane, lenjerie medicala, proteze de san
    Cluj Napoca, Str Napoca nr 2-4 (colt cu Piata Unirii)
    tel: 0770842575, L-V: 10-18

    Brasov
    Brasov, Str Bazaltului nr 2, Eliana Mall, parter (langa DM)
    Tel: 0775519971; L-V: 10–19; Sâmbătă: 10–18; Duminică: închis

    Vrei sa fii distribuitor?

    MONO HERMAX SRL

    J40/1415/2009, RO 25059623
    Sediu social: Bucuresti, Calea Dorobanti 69
    Et. 1, Ap. 2, Sect.1
    Email: mono@hermax.ro