Deși există o directivă europeană în sensul acesta, iar o țară precum Bulgaria a adoptat-o, România nu suportă costurile achiziționării unei peruci pentru femeile care trec prin pierderea părului din cauze strict medicale: chimioterapie sau alopecie.
De ce sunt perucile de calitate atât de scumpe
Producătorii germani nu iau în calcul, în politica lor de preț, o situație cu totul izolată cum este cea a României.
Prețul mare recomandat nu este făcut să fie suportat de către consumatorul final, ci este un preț al calității. Produsele trebuie să fie bune, nu ieftine — sunt calificate drept dispozitive medicale, iar pentru ele există standarde stricte care trebuie respectate.
Dar, practic, în România se ajunge la situația ca perucile conforme standardelor și calificate drept dispozitive medicale să fie la prețuri prohibitive pentru marea masă. Perucilor nu li se aplică un TVA de 9%, ca unei proteze de șold, ci de 19%.
Impactul asupra femeilor bolnave
Astfel, foarte multe dintre femeile bolnave se izolează, nereușind să suporte stigmatul societății. Nu vrei să citești milă în ochii oamenilor.
Dureroasă prin ea însăși, chimioterapia te expune unor riscuri colaterale, penibilul și rușinea fiind câteva dintre ele. Multe femei se simt chiar vinovate pentru că sunt bolnave și familia trebuie să suporte material acest preț.
Alegerea multora este simplă: aleg produsul la prețul cel mai mic. Dar produsele la prețul cel mai mic chiar nu promit nimic.
În plin centrul unei capitale europene, femei tinere sau nu, într-un ultim efort de decență și demnitate, încearcă să-și acopere lipsa podoabei capilare sub batic, bandane sau sub o perucă ieftină.
Opțiuni pentru toate bugetele
Pentru toți cei interesați care își permit, există acum produse profesionale, special destinate oamenilor în nevoie: perucile monofilament, perucile manuale, perucile de lux.
Pentru cei care nu își permit venim cu o veste bună: există peruci standard, pe trese, extrem de frumos prelucrate și finisate, care oferă discreția de care vrei să te bucuri.
Perucile devin un accesoriu obligatoriu, ajutându-te să depășești discret și elegant această etapă tristă din viața tot mai multor femei din România.
Compensare în alte țări, dar nu în România
Perucile Ellen Wille, certificate ca dispozitiv medical, pot fi compensate la nivel mondial, total sau în parte, ceea ce înseamnă că, în fiecare țară, în funcție de politica de asigurări adoptată, statul ajută cetățeanul. România nu susține achiziția unei peruci în niciun fel.
Cum poți obține o perucă gratuit
Singura metodă prin care puteți face rost de o perucă gratis ar fi să obțineți un ajutor de la o fundație. De cele mai multe ori, perucile donate sunt deja purtate, dar, cum se spune, „calul de dar nu se caută de dinți”.
Angajamentul nostru
Am inițiat demersurile pentru implementarea unui sistem de asigurări favorabil bolnavilor de cancer, pentru că vrem ca aceste peruci să ajungă la cine are nevoie de ele. Vom iniția o petiție online.
Până atunci, vă putem asigura că, din respect pentru dvs., în spatele unui preț corect se regăsesc o muncă de echipă, multă inspirație, tehnologie de ultimă oră puse în slujba unei cauze nobile, cu materiale nobile.
Perucile au revenit recent în modă și multe dintre divele show-biz-ului apelează la ele pentru un plus de efect. Rămân însă zeci de mii de oameni care au nevoie de ele și nu și le permit.
Aceștia reprezintă publicul nostru țintă — profilul consumatorului cu care încercăm să empatizăm prin politica noastră de fidelizare.
Sperăm ca, în curând, să intrăm și noi în rândul lumii și să putem elibera peruci compensate pe rețetă.


